Toate categoriile Acțiuni BVB Acțiuni internaționale Analiză tehnică Cryptocurrency ETF-uri & Fonduri de investiții Imobiliare Interviuri Jurnal de investiții Mărfuri & Metale prețioase Mindset Obligațiuni & Titluri de stat

Cifra de afaceri a Grupului TeraPlast a crescut cu 25%, exporturile cu 51%, iar EBITDA a fost sub nivelul record din primele 9 luni din 2021, în condiții economice foarte provocatoare în 2022

Cifra de afaceri a Grupului TeraPlast a crescut cu 25%, exporturile cu 51%, iar EBITDA a fost sub nivelul record din primele 9 luni din 2021, în condiții economice foarte provocatoare în 2022

  • Business-ul de Instalații, nava amiral a Grupului, a avut o cifră de afaceri în creștere cu 28% față de primele 9 luni din 2021, în timp ce EBITDA a înregistrat o creștere cu 6% față de aceeași perioadă a anului trecut, în ciuda condițiilor economice foarte provocatoare.
  • Exporturile au crescut cu 51% în primele nouă luni ale anului curent față de aceeași perioadă a anului anterior.
  • EBITDA TeraPlast și TeraPlast Recycling, business-uri mature ale grupului, cu acoperire de 87% în cifra de afaceri, a fost de 11,5% (vs 14,3%, 9 luni 2021). Contextul macroeconomic în continuă degradare a erodat marjele comparativ cu profitabilitatea record de anul trecut.
  • EBITDA Grupului, de 8,6%, este grevată de o evoluție sub așteptări a liniei ambalaje flexibile ce necesită mai mult timp pentru atingerea masei critice, într-o piață în reașezare. Business-ul ferestre și uși este în accelerare și creștere a performanțelor operaționale, după o perioadă de câteva luni de la implementarea prețurilor majorate în relația cu marii clienți.
  • Pentru întreg anul 2022, cifra de afaceri a Grupului va fi aproape de cea bugetată, de aproximativ 727 milioane lei. Grupul estimează o EBITDA consolidată de circa 60 milioane lei, cu 20% mai puțin față de anul trecut, dar peste nivelul din 2020.
  • Grupul TeraPlast nu renunță la planurile de dezvoltare, considerând că în această perioadă vor exista mai multe oportunități pe piața de M&A, pe piețele de export, precum și pentru a fi în cea mai bună poziție pentru următorul ciclu de creștere.

Grupul TeraPlast a menținut în trimestrul trei focusul pe consolidarea cotei de piață și pe rentabilizarea segmentelor de activitate noi.

Cifra de afaceri a Grupului TeraPlast în intervalul ianuarie-septembrie 2022 a atins nivelul de 563,6 milioane de lei, în creștere cu 25% față de aceeași perioadă a anului trecut. EBITDA aferentă celor trei trimestre s-a situat la 48,5 milioane de lei, în scădere cu 25% comparativ cu rezultatele record din primele nouă luni din 2021. Marja EBITDA înregistrată, de 8,6%, este în ușoară scădere față de prima jumătate a anului, ca urmare a contextului macroeconomic foarte provocator din 2022, care a dus la scăderea numărului de proiecte de construcții de infrastructură și la amânarea contractării unora noi pentru finalul anului sau prima parte a anului 2023.

Rezultatul Grupului este încă grevat de pierderile operaționale ale segmentului Ambalaje Flexibile, specifice perioadei de începere a activității, dar influențate și de procesul greoi de omologare a produselor la clienți, într-un climat de reducere a consumului privat. Creșterea portofoliului de clienți și a volumelor segmentului, indică o îmbunătățire sensibilă, cu perspectiva de a atinge pragul de rentabilitate în prima parte a anului viitor.

Rezultate ianuarie – septembrie 2022 (sume în mii lei) Total Grup Instalații & Micronizat reciclat Granule, inclusiv reciclate Ferestre & uși Ambalaje flexibile
Cifra de afaceri 563,677 384,422 107,496 43,607 28,152
% vs T3 2021 25% 28% -1% 39% n/a
EBITDA 48,530 44,272 12,095 232 -8,069
% vs T3 2021 -25% 6% -43% n/a n/a
Marja EBITDA 8.6% 11.5% 11.3% 0.5% -28.7%

Contextul economic, intern și internațional, a impactat rezultatele Grupului. Evoluția sectorului de construcții a arătat o performanță sub așteptări. Segmentul construcțiilor inginerești a înregistrat o scădere anuală de 3,8% în primele opt luni ale anului, conform datelor statistice ajustate sezonier publicate de INS. Pe parcursul trimestrului 3 s-a derulat și o operațiune de destocare, pentru a ajusta nivelul stocurilor de materii prime și produse finite la nivelul cererii din piață, operațiune care a influențat negativ marjele lunilor iulie și august.

Volumul exporturilor a crescut în primele nouă luni cu 51% față de aceeași perioadă a anului anterior, iar ponderea în totalul cifrei de afaceri a urcat la 16%, de la 13%, nivelul atins în intervalul ianuarie-septembrie 2021. Extinderea prezenței pe piețele europene este în continuare o direcție strategică pentru Grup, pentru a crește dimensiunea, competitivitatea și reziliența business-urilor din portofoliu. Pentru a sprijini activitatea de export, în trimestrul al treilea TeraPlast a deschis o subsidiară în Ungaria cu scopul înființării unui centru logistic care să asigure o prezență mai bună pe piața locală.

Linia de Instalații continuă să crească, chiar în contextul întârzierilor în demararea unor noi proiecte publice de infrastructură. Acest business a menținut o marjă EBITDA în procent de două cifre, respectiv 11,5%. În același timp, evoluția este pozitivă, +6% față de nivelul record istoric înregistrat în aceeași perioadă a anului trecut. Prioritatea Grupului a fost consolidarea cotei de piață care conferă avantaj competitiv în momentul în care marile proiecte de infrastructură anunțate prin PNRR și Anghel Saligny vor începe să fie implementate în trimestrele următoare.

Segmentul Granule, care include și granulele reciclate, a înregistrat volume mai mici și a cunoscut o presiune pe prețurile de vânzare, aspect reflectat în evoluția marjei EBITDA (-43%). În acest context, consolidarea cotei de piață și menținerea unor relații de lungă durată cu partenerii contractuali sunt prioritare pentru acest segment.

TeraGlass a cunoscut în trimestrul trei o îmbunătățire a performanțelor operaționale. În intervalul iulie-septembrie, EBITDA s-a situat la 0,76 milioane lei, ceea ce a dus rezultatul la nouă luni în teritoriu pozitiv. Îmbunătățirea marjelor a venit în urma renegocierii prețurilor din contracte care au devenit efective la final de S1.

Segmentul Ambalaje Flexibile, nouă în cadrul Grupului, cunoaște o creștere a vânzărilor, dar încă insuficientă pentru a contracara pierderile operaționale date de încărcarea redusă a capacităților de producție și cheltuielile de omologare a produselor de către potențiali clienți. Pe lângă aprovizionarea pieței interne, unde TeraBio Pack are deja parteneriate în curs cu lanțuri de retaileri, compania explorează și fructifică oportunitățile de pe piețele externe. În prezent, compania este în stadiul de semnare a mai multor contracte cu rețele mari din străinătate și în discuții avansate cu alte lanțuri internaționale de magazine din regiune. Piața ambalajelor – inclusiv a celor biodegradabile – are un potențial real de dezvoltare, dar necesită timp pentru a avea un impact pozitiv asupra Grupului. Odată cu reglarea condițiilor de piață și cu creșterea ocupării capacității de producție, va fi vizibilă, începând cu anul viitor, și contribuția pozitivă a acestui segment la rezultatele consolidate.

Profitul net înregistrat în perioada ianuarie-septembrie a fost de aproape 16,4 milioane lei, în scădere cu 62% față de aceleași luni din 2021. Comparația este făcută, însă, cu un rezultat excepțional înregistrat anul trecut, peste așteptările momentului. Decalajul semnificativ între evoluția performanței operaționale și cea a profitului net a fost determinat de creșterea semnificativă a ratelor dobânzilor, într-o perioadă în care Grupul a investit 70 milioane de lei pentru finalizarea proiectelor începute anul trecut și a suportat creșterea capitalului circulant necesar produselor noi. 60% din creditele de investiții ale Grupului sunt cu dobândă fixă, iar capitalul circulant va scădea ca urmare a reducerii stocurilor, astfel că anul viitor costul de finanțare a Grupului se va reduce sensibil.

Rezultatele poartă în continuare amprenta contextului volatil pe care îl traversăm și care prezintă incertitudini pentru perioada următoare. Chiar și într-un astfel de climat, am reușit să menținem performanțele Grupului la un nivel satisfăcător. Creșterile record pe care le-am înregistrat în anii anteriori s-au temperat, dar printr-un management eficace și răspuns prompt la dificultăți, păstrăm reziliența Grupului pentru a livra performanțe în concordanță cu marile provocări economice existente.   

Provocările rămân constante și chiar dacă unele cunosc o ameliorare, cum ar fi lanțurile de aprovizionare sau prețurile materiilor prime, apar noi tensiuni, date de criza energetică sau politicile monetare restrictive”, a afirmat Ioana Birta, directorul financiar al Grupului TeraPlast. „Din păcate, nu putem schimba o astfel de traiectorie de unii singuri. Acesta este motivul pentru care ne concentrăm pe consolidarea cotei de piață și pe oportunitățile care apar în această perioadă. Vedem atât o creștere a dinamicii în zona de M&A, cât și un interes crescut din partea piețelor externe pentru produsele noastre. Nu renunțăm la niciun plan semnificativ de investiții pentru că dorim ca, atunci când apele vor fi așezate, să fim în poziția de a profita la maximum de următorul val de creștere a activității economice.”

Linia de business Instalații și Reciclare (TeraPlast și TeraPlast Recycling)

• Cifră de afaceri în creștere cu 28%, la 384,4 milioane lei;

• EBITDA de 44,2 milioane lei, majorată cu 6% față de recordul istoric consemnat în aceeași perioadă a anului trecut;

• Segment care păstrează un avans al marjei EBITDA comparativ cu ianuarie-septembrie 2021.

Linia de business Granule (TeraPlast și TeraPlast Recycling)

• Include Granulele rigide și plastifiate din PVC, granulele HFFR (fără halogen, rezistente la foc), dar și granulele reciclate (PVC regranulat);

• Marjă EBITDA de 11,3%, în scădere pe fondul reducerii volumelor;

• Scăderea prețurilor la materii prime virgine a reprezentat o provocare pentru atractivitatea granulelor reciclate, care însă au o componentă importantă de sustenabilitate.

Linia de business Ferestre și uși (TeraGlass)

• Cifră de afaceri în creștere cu 39%, la 43,6 milioane de lei;

• Segmentul a înregistrat marje operaționale pozitive bune în al treilea trimestru, după pierderile consemnate în S1 2022;

• O linie de business cu o puternică orientare către export;

Linia de business Ambalaje flexibile (TeraBio Pack)

• Cifră de afaceri de 28,1 milioane de lei;

• Pierderi operaționale de 8 milioane de lei; volumele încă sunt sub dimensiunea capacităților pentru  rentabilizarea rapidă a segmentului;

• EBITDA pozitiv așteptat în prima jumătate a anului 2023.

Despre Grupul TeraPlast

Grupul este compus din companiile: TeraPlast, TeraGlass, TeraPlast Recycling, TeraBio Pack și Somplast. Începând cu 2 iulie 2008, TeraPlast SA este listată la Bursa de Valori București sub simbolul TRP. Acțiunile companiei sunt incluse în indicele de referință BET al Bursei de Valori București și în indicii Small Cap și Global All Cap ai FTSE Russell. În cadrul evaluării Vektor în baza a 15 criterii de comunicare în relația cu investitorii, efectuată de ARIR, TeraPlast a obținut nota maximă, 10, pentru al treilea an consecutiv.

Rezultatele Financiare pot fi consultate aici.

Share:

NOUTĂȚI

BROKERI RECOMANDAȚI

Acest Buletin informativ are doar scop informativ și nu constituie, în mod explicit sau implicit, nicio furnizare de servicii sau produse de către MaiorArmy.ro. Investitorii ar trebui să stabilească singuri dacă un anumit serviciu sau produs este potrivit pentru nevoile lor de investiții sau ar trebui să solicite astfel de sfaturi profesionale pentru situația lor particulară. Tot conținutul este original și a fost cercetat și produs de MaiorArmy.ro , cu excepția cazului în care se prevede altfel. Nicio parte a conținutului nu poate fi reprodusă sub nicio formă sau menționată în nicio altă publicație, fără permisiunea expresă scrisă a MaiorArmy.ro. Toate declarațiile făcute cu privire la companii, titluri de valoare sau alte informații financiare conținute în conținutul sau articolele referitoare la MaiorArmy.ro sunt strict credințe și puncte de vedere deținute de MaiorArmy.ro și nu sunt aprobări ale vreunei companii sau titluri de valoare sau recomandări pentru cumpărarea sau vânzarea de titluri de valoare. Vizitând și / sau utilizând în orice alt mod site-ul web MaiorArmy.ro, indicați că înțelegeți și acceptați condițiile de utilizare prevăzute pe site și sunteți de acord să fiți obligați de aceștia. Dacă nu sunteți de acord cu condițiile de utilizare a site-ului web, vă rugăm să nu accesați site-ul sau niciun fel de pagini ale acestuia. Orice descriere, referințe sau linkuri către alte produse, publicații sau servicii nu constituie o aprobare, autorizare, sponsorizare sau afiliere cu MaiorArmy.ro cu privire la orice site conectat sau sponsorul acestuia, cu excepția cazului în care este specificat în mod expres de MaiorArmy.ro. Orice astfel de informații, produse sau site-uri nu au fost neapărat revizuite de MaiorArmy.ro și sunt furnizate sau întreținute de terți asupra cărora MaiorArmy.ro nu exercită niciun control. MaiorArmy.ro își declină în mod expres orice responsabilitate pentru conținut, acuratețea informațiilor și / sau calitatea produselor sau serviciilor furnizate de către aceste site-uri terțe sau promovate de acestea.