Toate categoriile Acțiuni BVB Acțiuni internaționale Analiză tehnică Cryptocurrency ETF-uri & Fonduri de investiții Imobiliare Interviuri Jurnal de investiții Mărfuri & Metale prețioase Mindset Obligațiuni & Titluri de stat

Femeile din România investesc în monede virtuale mai mult ca cele din Marea Britanie sau Franţa

Femeile din România investesc în monede virtuale mai mult ca cele din Marea Britanie sau Franţa

Investitorul tipic în monede virtuale este un bărbat de 34 de ani care efectuează în medie 5 tranzacţii crypto pe suport CFD pe an.

De obicei, foloseşte aplicaţia mobilă pentru tranzacţionare, iar durata medie în care deţine un astfel de instrument financiar este de 3 zile şi 21 de ore, reiese dintr-un studiu realizat de XTB.

Casa de brokeraj pe bursele internaţionale a analizat profilul investitorilor în monede virtuale, din mai multe ţări europene, în perioada ianuarie – octombrie 2021, şi l-a comparat cu cel al investitorilor mai clasici.

„Există o opinie generalizată şi predominantă că doar tinerii sunt interesaţi de criptomonede dar, cel puţin datele noastre arată că, nu este tocmai adevărat. De fapt, vârsta medie a unui client interesat de crypto este foarte asemănătoare cu cea a unui investitor clasic, indiferent cu ce clasă de active şi-a început călătoria investiţională”, explică Irina Cristescu, General Manager XTB România.

Printre investitorii crypto se numără atât tinerii (cei mai tineri au 18 ani), cât şi cei mai în vârstă. Cea mai în vârstă persoană care investeşte în criptomonede la XTB are 89 de ani. Iar trei din patru investitori care efectuează tranzacţii cu crypto CFD au mai puţin de 43 de ani.

Femeile din grupul de investitori crypto, la nivel european, constituie 9,6% din totalul investitorilor din acest segment.

Cel mai mare procent de femei care investesc în crypto apare în România, unde reprezintă 12% din totalul investitorilor. Situaţia din România este similară cu cea din Marea Britanie şi Portugalia, unde procentul de femei în rândul investitorilor crypto este de aproximativ 10%.

Dintre toţi investitorii care au efectuat tranzacţii în 2021, aproape o treime au făcut cel puţin o tranzacţie cu monede virtuale. Această pondere este mai mare în Republica Cehă, Portugalia, Spania, România şi mai scăzută în Slovacia şi Italia. Astfel, monedele virtuale sunt mai populare în ţările Europei de Vest.

Există 8.000 de criptomonede diferite pe piaţă. Printre cele mai populare sunt Bitcoin, Litecoin, Ethereum şi Ripple. Începutul criptomonedelor datează din 2009, când a fost dezvoltată Bitcoin, prima monedă digitală.

Puteti investi in crypto prin platformele:

Cryptoasset investing is highly volatile and unregulated in some EU countries. No consumer protection. Tax on profits may apply.

Recomandare: Nu uitati sa aveti un portofoliu diversificat pentru a fi protejat in caz de situatii mai putin placute in cazul unora dintre investitiile din portofoliu!


Disclaimer: Nu sunt un analist financiar, consultant si nici broker. Iti voi oferii ajutorul prin prisma experientei personale pe portofoliul propriu de investitor si nu de povestitor. Ceea ce vei decide sa faci in urma discutiei cu mine, este strict responsabilitatea ta. In momentul in care vei lua decizia sa investesti, iti voi recomanda si o lista de brokeri autorizati cu care vei putea discuta si incepe deschiderea contului de tranzactionare.

Share:

NOUTĂȚI

BROKERI RECOMANDAȚI

Acest Buletin informativ are doar scop informativ și nu constituie, în mod explicit sau implicit, nicio furnizare de servicii sau produse de către MaiorArmy.ro. Investitorii ar trebui să stabilească singuri dacă un anumit serviciu sau produs este potrivit pentru nevoile lor de investiții sau ar trebui să solicite astfel de sfaturi profesionale pentru situația lor particulară. Tot conținutul este original și a fost cercetat și produs de MaiorArmy.ro , cu excepția cazului în care se prevede altfel. Nicio parte a conținutului nu poate fi reprodusă sub nicio formă sau menționată în nicio altă publicație, fără permisiunea expresă scrisă a MaiorArmy.ro. Toate declarațiile făcute cu privire la companii, titluri de valoare sau alte informații financiare conținute în conținutul sau articolele referitoare la MaiorArmy.ro sunt strict credințe și puncte de vedere deținute de MaiorArmy.ro și nu sunt aprobări ale vreunei companii sau titluri de valoare sau recomandări pentru cumpărarea sau vânzarea de titluri de valoare. Vizitând și / sau utilizând în orice alt mod site-ul web MaiorArmy.ro, indicați că înțelegeți și acceptați condițiile de utilizare prevăzute pe site și sunteți de acord să fiți obligați de aceștia. Dacă nu sunteți de acord cu condițiile de utilizare a site-ului web, vă rugăm să nu accesați site-ul sau niciun fel de pagini ale acestuia. Orice descriere, referințe sau linkuri către alte produse, publicații sau servicii nu constituie o aprobare, autorizare, sponsorizare sau afiliere cu MaiorArmy.ro cu privire la orice site conectat sau sponsorul acestuia, cu excepția cazului în care este specificat în mod expres de MaiorArmy.ro. Orice astfel de informații, produse sau site-uri nu au fost neapărat revizuite de MaiorArmy.ro și sunt furnizate sau întreținute de terți asupra cărora MaiorArmy.ro nu exercită niciun control. MaiorArmy.ro își declină în mod expres orice responsabilitate pentru conținut, acuratețea informațiilor și / sau calitatea produselor sau serviciilor furnizate de către aceste site-uri terțe sau promovate de acestea.