ROCA Industry raportează venituri de 133,8 mil. lei în T1. Focus pe investiţii strategice în 2025
15 mai 2025 2025-05-15 16:16ROCA Industry raportează venituri de 133,8 mil. lei în T1. Focus pe investiţii strategice în 2025
ROCA Industry raportează venituri de 133,8 mil. lei în T1. Focus pe investiţii strategice în 2025
ROC1 (ROCA INDUSTRY HOLDINGROCK1 S.A.), holdingul industrial specializat în materiale de construcţii, raportează o cifră de afaceri consolidată de 133,8 milioane lei pentru primul trimestru al anului 2025. EBITDA totală la nivelul companiilor productive din holding atinge valoarea de 9,4 milioane lei, înregistrând o marjă de 7%, în linie cu bugetul.
Într-un context de piaţă complex marcat de incertitudini la nivel geopolitic şi macroeconomic şi după un prim trimestru al anului 2025 în care s-a înregistrat o scădere de peste 4% faţă de perioada similară din 2024, compania îşi menţine cursul planificat la începutul anului.
Faţă de T1 2024, veniturile consolidate la nivel de holding au înregistrat o uşoară scădere, de 4,4%, în T1 2025. Această scădere a fost anticipată de la începutul anului, fiind în linie cu bugetul previzionat şi cu evoluţia producţiei industriale. Suplimentar, cheltuielile au fost amplificate semnificativ de eliminarea facilităţilor fiscale pentru angajaţii din construcţii. În plus, consumatorii finali şi-au redus drastic proiectele de construcţie.
„Am anticipat provocările aduse de primul trimestru din 2025 pentru industria materialelor de construcţii şi, în ciuda contextului economic dificil, am menţinut disciplina operaţională şi am continuat investiţiile strategice, conform planurilor asumate. Comparativ cu T1 2024, resimţim o scădere, influenţată direct de contractarea cererii în piaţă. Este un semnal clar că trebuie să rămânem atenţi, să ne calibrăm resursele inteligent şi să ne concentrăm asupra a ceea ce putem controla: eficienţa, adaptabilitatea şi inovaţia operaţională. Vom moderniza capacităţile industriale la BICO şi ELECTROPLAST, şi vom eficientiza procesele interne şi extinderea comercială pentru toate companiile din holding” a declarat Camelia Ene, CEO ROCA Industry.
Investiţiile strategice ROCA Industry vizează 4 direcţii majore: modernizarea tehnologică, eficientizarea proceselor interne, expansiunea pe piaţă şi investiţia în dezvoltarea angajaţilor, pentru a-şi consolida poziţia competitivă pe termen lung.
Exporturile au o pondere de aproape 20% din cifra de afaceri consolidată ROCA Industry din primul trimestru, companiile deţinute realizând vânzări pe pieţele din Italia, Germania, Ungaria, Grecia, Bulgaria, Franţa, Portugalia, Polonia şi Croaţia. La nivelul întregului holding, se poartă negocieri pentru extinderea vânzărilor pe pieţele din Ungaria şi Bulgaria.
Cum au evoluat companiile ROCA Industry în T1 2025?
Deşi primul trimestru al fiecărui an este caracterizat de un volum redus al vânzărilor pe toate segmentele, ROCA Industry a menţinut investiţiile planificate la nivel de holding, cu focus pe dezvoltarea sinergiilor între companiile din grup, pentru a asigura progrese operaţionale în întregul portofoliu.
Grupul BICO, unul dintre cei mai importanţi producători de plasă şi ţesături tehnice din Europa, a înregistrat venituri de 34,1 milioane lei şi a demarat un amplu proces de transformare operaţională care include proiecte strategice de reorganizare. Totodată, BICO Industries a semnat un contract de finanţare cu Administraţia Fondurilor pentru Mediu pentru construirea unei fabrici de reciclare a deşeurilor de fibră de sticlă, în valoare de 37,8 milioane lei.
EVOLOR, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de producţie de vopsele şi lacuri, a raportat venituri de 16,5 milioane lei în contextul unei pieţe contractante. În martie, compania a lansat noua gamă licenţiată Coral Barbie şi Coral Hot Wheels pentru camerele copiilor, linia Coral Effeto (finisaje premium) continuând să genereze volume considerabile.
VELTADOORS, liderul naţional în producţia de uşi rezidenţiale, rezultat din fuziunea dintre ECO EURO DOORS şi WORKSHOP DOORS, a realizat în T1 2025 venituri de 19,9 milioane lei. Fuziunea finalizată în decembrie 2024 a început să genereze sinergii prin optimizarea proceselor şi extinderea portofoliului.
DIAL, unul dintre cei mai mari producători români de panouri şi plasă de gard, a înregistrat venituri de 17,8 milioane lei în T1 2025. Compania a realizat optimizări tehnice care au crescut capacitatea de producţie cu peste 15%, iar noul produs Plasa Sudată Farmer pentru împrejmuirea păşunilor şi pădurilor a câştigat proiecte importante de infrastructură.
ELECTROPLAST, lider în segmentul cablurilor feroviare, s-a evidenţiat prin venituri de 45,6 milioane lei în primul trimestru al anului, beneficiind de proiectele de infrastructură feroviară şi rutieră finanţate prin PNRR.
În martie 2025, acţiunile ROCA Industry au fost incluse în indicii MSCI Frontier IMI şi MSCI Romania IMI, confirmând potenţialul de creştere a lichidităţii acţiunilor şi atractivitatea pe piaţa de capital. MSCI Frontier IMI acoperă pieţele emergente de frontieră, în timp ce MSCI Romania IMI reflectă performanţa unor companii relevante din România.
ROCA Industry deţine direct un portofoliu de 5 jucători semnificativi din domeniul construcţiilor: BICO Industries (primul şi cel mai mare producător naţional de plasă din fibră de sticlă şi singurul producător autohton de armături din fibră de sticlă), EVOLOR (unul dintre cei mai mari jucători din industria de producţie de vopsele şi lacuri), DIAL (producător de produse din fir metalic), ELECTROPLAST (unul dintre cei mai importanţi producători de cabluri electrice), VELTADOORS (cel mai mare producător român de uşi destinate construcţiilor rezidenţiale, rezultat al fuziunii ECO EURO DOORS cu WORKSHOP DOORS).
Acest Buletin informativ are doar scop informativ și nu constituie, în mod explicit sau implicit, nicio furnizare de servicii sau produse de către MaiorArmy.ro. Investitorii ar trebui să stabilească singuri dacă un anumit serviciu sau produs este potrivit pentru nevoile lor de investiții sau ar trebui să solicite astfel de sfaturi profesionale pentru situația lor particulară. Tot conținutul este original și a fost cercetat și produs de MaiorArmy.ro , cu excepția cazului în care se prevede altfel. Nicio parte a conținutului nu poate fi reprodusă sub nicio formă sau menționată în nicio altă publicație, fără permisiunea expresă scrisă a MaiorArmy.ro. Toate declarațiile făcute cu privire la companii, titluri de valoare sau alte informații financiare conținute în conținutul sau articolele referitoare la MaiorArmy.ro sunt strict credințe și puncte de vedere deținute de MaiorArmy.ro și nu sunt aprobări ale vreunei companii sau titluri de valoare sau recomandări pentru cumpărarea sau vânzarea de titluri de valoare. Vizitând și / sau utilizând în orice alt mod site-ul web MaiorArmy.ro, indicați că înțelegeți și acceptați condițiile de utilizare prevăzute pe site și sunteți de acord să fiți obligați de aceștia. Dacă nu sunteți de acord cu condițiile de utilizare a site-ului web, vă rugăm să nu accesați site-ul sau niciun fel de pagini ale acestuia. Orice descriere, referințe sau linkuri către alte produse, publicații sau servicii nu constituie o aprobare, autorizare, sponsorizare sau afiliere cu MaiorArmy.ro cu privire la orice site conectat sau sponsorul acestuia, cu excepția cazului în care este specificat în mod expres de MaiorArmy.ro. Orice astfel de informații, produse sau site-uri nu au fost neapărat revizuite de MaiorArmy.ro și sunt furnizate sau întreținute de terți asupra cărora MaiorArmy.ro nu exercită niciun control. MaiorArmy.ro își declină în mod expres orice responsabilitate pentru conținut, acuratețea informațiilor și / sau calitatea produselor sau serviciilor furnizate de către aceste site-uri terțe sau promovate de acestea.