Toate categoriile Acțiuni BVB Acțiuni internaționale Analiză tehnică Cryptocurrency ETF-uri & Fonduri de investiții Imobiliare Interviuri Jurnal de investiții Mărfuri & Metale prețioase Mindset Obligațiuni & Titluri de stat

Acțiunile Pfizer au atins un nou maxim istoric, după un avans de 42.05% în acest an

Acțiunile Pfizer au atins un nou maxim istoric, după un avans de 42.05% în acest an

În cazul unui vot favorabil pentru acceptarea Paxlovid, care ar putea veni în următoarele săptămâni, acțiunea Pfizer ar putea cunoaște un nou salt de una până la două cifre, într-un orizont de doar câteva ședințe de tranzacționare de la eventualul anunț, arată Claudiu Cazacu, Consulting Strategist în cadrul XTB România, casă de brokeraj pe piețele internaționale, listată pe Bursa de la Varșovia.

Acțiunile Pfizer au atins joi un nou maxim istoric, după un avans de 42.05% în acest an, stimulat de rezultatele în creștere și de reușita comercială a vaccinului realizat în cooperare cu BioNTech din Germania. Optimismul este, însă, recent susținut și de așteptările unor vânzări spectaculoase ale unui nou medicament pentru covid denumit Paxlovid.

Rezultatele preliminare indică o eficiență mult mai bună față de varianta concurentului Merck (eficiență 89% față de 50%), Deși Pfizer a oferit licență asupra Paxlovid țărilor cu venituri mici pentru a ușura lupta împotriva pandemiei, urmând exemplul Merck, totuși acționarii ar putea găsi motive de satisfacție. Renunțarea la surse de venituri din țările cu resurse limitate ar putea fi acceptabilă în condițiile unor vânzări foarte bune în țările dezvoltate.

Acordul este valabil pentru țări cu venit redus, inclusiv anumite țări din zona superioară a veniturilor reduse din Africa sub-sahariană, câtă vreme situația din sănătate este considerată a fi una de urgență. Guvernul SUA are în plan cumpărarea de 10 milioane de tratamente.

Vești bune pentru producătorul aflat între primii 7 la nivel mondial după cifra de afaceri (cu vânzări de 49 mld. dolari anul trecut și deja 57.65 mld. dolari anul acesta) pot veni și din segmentul ”tradițional” al vaccinurilor. Aprobarea FDA ar putea sosi chiar în zilele următoare, iar CDC – Autoritatea pentru Controlul și Prevenția Bolilor din SUA urmează a discuta răspunsul său astăzi, dacă se respectă calendarul propus inițial.

În cazul FDA, de exemplu, a fost deja o amânare. Acceptarea oficială a dozei a treia la nivelul întregii populații adulte a SUA ar urma să aducă un nou salt al vânzărilor. Punerea pe piață a medicamentului, pe de altă parte, ar putea însemna un efect negativ asupra vânzărilor de vaccin. Această mișcare este însă mai mult în defavoarea BioNTech, care nu beneficiază de surplusul de venituri din vânzarea medicamentului. Acțiunile au scăzut cu 21% în ziua următoare anunțului. Moderna a fost de asemenea lovită din plin, un minus de 16%. Merck a pierdut 10% în ziua în care Pfizer a câștigat 11%.

Pentru Pfizer PFE, rezultatele trimestriale au arătat o creștere a cifrei de afaceri la 24.09 mld. dolari, profitul reprezentând aproximativ o treime (8.15 mld. dolari). Spre comparație, în trimestrul 3 al anului trecut, vânzările de 11.68 mld. de dolari au adus un profit de doar 594 mil. dolari, astfel încât la vânzări puțin mai mult decât duble, compania a reușit un profit de 13.7 ori mai mare.

Viitorul arată, de asemenea, bine pe termen scurt. Odată cu aprobarea noului tratament, o nouă sursă de venituri ar fi activată. În raport cu competitorii săi, Pfizer stă mult mai bine la nivelul raportului între preț și profit pe acțiune PER: 14.5 față de 29.1 pentru Merck, 106.6 pentru AstraZeneca și 24.4 pentru Johnson and Johnson, valori mai mici fiind preferabile.

Estimările pentru profitul trimestrial ce urmează a fi anunțat în februarie sunt de 0.9 dolari/acțiune (potrivit Factset), în scădere față de surprinzătorul profit trimestrial recent de 1.34 dolari/acțiune, cu 24% peste așteptări.

În evaluarea noastră, posibilitatea unei noi depășiri a estimării mediane este destul de vizibilă, un nivel de 1.05 – 1.1 ar putea fi atins, iar trendul actual ascendent al acțiunii pare a avea susținere de ordin fundamental, pentru moment. Piețele sunt esențial incerte, iar informații noi pot modifica rapid perspectivele, cu un răspuns puternic mai ales pe tema foarte sensibilă a sănătății.

Cu cât orizontul este mai îndepărtat, cu atât intervalul de incertitudine sporește. Pe datele actuale estimate, profitabilitatea ar putea fi îmbunătățită de noul tratament pentru Covid, iar cererea ar ajunge la peste 100 de milioane de doze, în funcție de prețul acestora aducând probabil miliarde de dolari în venituri suplimentare.

În cazul unui vot favorabil pentru acceptarea Paxlovid, care ar putea veni în următoarele săptămâni, acțiunea Pfizer ar putea cunoaște un nou salt de una până la două cifre, într-un orizont de doar câteva ședințe de tranzacționare de la eventualul anunț.

Puteti investi la bursa prin platformele:

Recomandare: Nu uitati sa aveti un portofoliu diversificat pentru a fi protejat in caz de situatii mai putin placute in cazul unora dintre investitiile din portofoliu!


Disclaimer: Nu sunt un analist financiar, consultant si nici broker. Iti voi oferii ajutorul prin prisma experientei personale pe portofoliul propriu de investitor si nu de povestitor. Ceea ce vei decide sa faci in urma discutiei cu mine, este strict responsabilitatea ta. In momentul in care vei lua decizia sa investesti, iti voi recomanda si o lista de brokeri autorizati cu care vei putea discuta si incepe deschiderea contului de tranzactionare.

Share:

NOUTĂȚI

BROKERI RECOMANDAȚI

Acest Buletin informativ are doar scop informativ și nu constituie, în mod explicit sau implicit, nicio furnizare de servicii sau produse de către MaiorArmy.ro. Investitorii ar trebui să stabilească singuri dacă un anumit serviciu sau produs este potrivit pentru nevoile lor de investiții sau ar trebui să solicite astfel de sfaturi profesionale pentru situația lor particulară. Tot conținutul este original și a fost cercetat și produs de MaiorArmy.ro , cu excepția cazului în care se prevede altfel. Nicio parte a conținutului nu poate fi reprodusă sub nicio formă sau menționată în nicio altă publicație, fără permisiunea expresă scrisă a MaiorArmy.ro. Toate declarațiile făcute cu privire la companii, titluri de valoare sau alte informații financiare conținute în conținutul sau articolele referitoare la MaiorArmy.ro sunt strict credințe și puncte de vedere deținute de MaiorArmy.ro și nu sunt aprobări ale vreunei companii sau titluri de valoare sau recomandări pentru cumpărarea sau vânzarea de titluri de valoare. Vizitând și / sau utilizând în orice alt mod site-ul web MaiorArmy.ro, indicați că înțelegeți și acceptați condițiile de utilizare prevăzute pe site și sunteți de acord să fiți obligați de aceștia. Dacă nu sunteți de acord cu condițiile de utilizare a site-ului web, vă rugăm să nu accesați site-ul sau niciun fel de pagini ale acestuia. Orice descriere, referințe sau linkuri către alte produse, publicații sau servicii nu constituie o aprobare, autorizare, sponsorizare sau afiliere cu MaiorArmy.ro cu privire la orice site conectat sau sponsorul acestuia, cu excepția cazului în care este specificat în mod expres de MaiorArmy.ro. Orice astfel de informații, produse sau site-uri nu au fost neapărat revizuite de MaiorArmy.ro și sunt furnizate sau întreținute de terți asupra cărora MaiorArmy.ro nu exercită niciun control. MaiorArmy.ro își declină în mod expres orice responsabilitate pentru conținut, acuratețea informațiilor și / sau calitatea produselor sau serviciilor furnizate de către aceste site-uri terțe sau promovate de acestea.