Toate categoriile Acțiuni BVB Acțiuni internaționale Analiză tehnică Cryptocurrency ETF-uri & Fonduri de investiții Imobiliare Interviuri Jurnal de investiții Mărfuri & Metale prețioase Mindset Obligațiuni & Titluri de stat

AROBS Transilvania Software, venituri de circa 130 mil. lei în primele şase luni ale anului, în creştere cu 34%. Compania a raportat un profit net de 29 mil. lei, plus 9%

AROBS Transilvania Software, venituri de circa 130 mil. lei în primele şase luni ale anului, în creştere cu 34%. Compania a raportat un profit net de 29 mil. lei, plus 9%

AROBS Transilvania Software (simbol bursier AROBS), companie românească de IT controlată de antreprenorul clujean Voicu Oprean, a înregistrat venituri operaţionale în valoare de 128,8 milioane de lei în S1/2022, cu 34% peste rezultatul de anul trecut.

Profitul net al societăţii listate pe piaţa AeRO a Bursei de Valori Bucureşti a ajuns la 28,8 milioane de lei în aceeaşi perioadă, în creştere cu 9% faţă de profitul din primele şase luni ale anului precedent, conform datelor din raportul semestrial. EBITDA (profitul operaţional), în valoare de 36,7 milioane de lei, a urcat cu 16% de la an la an.

Cheltuielile operaţionale din prima parte a anului au atins 92,1 milioane de lei, cu 18% peste estimări. Compania se aşteaptă la cheltuieli de 156,2 milioane de lei pe întreg anul 2022.

„Industria de dezvoltare software se află într-un stadiu de creştere continuă în necesitatea constantă de a avea acces la resurse excelente, în număr tot mai mare, la nivel global. Pe zona de produse software, cum ar fi management de flotă, optimizarea afacerilor şi plăţi digitale, piaţa înregistrează, de asemenea, creştere, datorită proceselor accelerate de digitalizare ale companiilor şi organizaţiilor”, scrie AROBS în raportul semestrial..

Activele circulante ale societăţii au crescut cu 21% la 205,2 milioane de lei în prima parte din 2022, în timp ce activele imobilizate au fost în sumă de 118 milioane de lei, plus 198% de la an la an.

„Creanţele comerciale au crescut cu 54% în perioada ianuarie – iunie 2022, ajungând la valoarea de 61,5 milioane de lei, datorită creşterii activităţii la nivel de Grup. Disponibilităţile băneşti au crescut cu 11% în primele două trimestre al anului 2022, înregistrând o valoare de 113,5 milioane de lei. Societatea-mamă a realizat în primele două trimestre ale anului 2022 investiţii în acţiuni şi obligaţiuni deţinute pe termen scurt în valoare de 513.000 de lei.”

În S1/2022, emitentul a informat piaţa cu privire la primirea din partea Autorităţii de Supraveghere Financiară a Certificatului de Înregistrare a Instrumentelor Financiare pentru operaţiunea de majorare a capitalului social cu 455.697.494 de acţiuni noi care au fost emise conform Hotărârii Adunării Generale Extraordinare a Acţionarilor din data de 7 martie

În aprilie, AROBS a anunţat semnarea contractului de achiziţie a întregului pachet de acţiuni al Enea Services România, cu birouri în România şi Statele Unite, tranzacţie ce a ajuns la 17,9 milioane de euro.

La capitolul „riscuri”, AROBS spune că activităţile „pot fi influenţate de ciclurile economice respective de condiţiile economice generale. Crizele financiare şi geopolitice internaţionale, cât şi mediul economic instabil pot avea efecte negative semnificative asupra activităţii, sau asupra rezultatelor operaţionale şi a poziţiei financiare a emitentului.” Turbulenţele socio-politice pot, de asemenea, afecta activitatea companiei, se arată în document

AROBS are o capitalizare de 763 de milioane de lei, după ce acţiunile au scăzut cu 16,3% de la începutul anului, pe tranzacţii de 91 de milioane de lei. Astăzi, acţiunile AROBS au crescut cu 3,3%, pe un rulaj de 460.000 de lei. Societatea este controlată majoritar de CEO-ul şi fondatorul Voicu Oprean, cu o participaţie de 63,3% din totalul acţiunilor, potrivit BVB.

Share:

NOUTĂȚI

BROKERI RECOMANDAȚI

Acest Buletin informativ are doar scop informativ și nu constituie, în mod explicit sau implicit, nicio furnizare de servicii sau produse de către MaiorArmy.ro. Investitorii ar trebui să stabilească singuri dacă un anumit serviciu sau produs este potrivit pentru nevoile lor de investiții sau ar trebui să solicite astfel de sfaturi profesionale pentru situația lor particulară. Tot conținutul este original și a fost cercetat și produs de MaiorArmy.ro , cu excepția cazului în care se prevede altfel. Nicio parte a conținutului nu poate fi reprodusă sub nicio formă sau menționată în nicio altă publicație, fără permisiunea expresă scrisă a MaiorArmy.ro. Toate declarațiile făcute cu privire la companii, titluri de valoare sau alte informații financiare conținute în conținutul sau articolele referitoare la MaiorArmy.ro sunt strict credințe și puncte de vedere deținute de MaiorArmy.ro și nu sunt aprobări ale vreunei companii sau titluri de valoare sau recomandări pentru cumpărarea sau vânzarea de titluri de valoare. Vizitând și / sau utilizând în orice alt mod site-ul web MaiorArmy.ro, indicați că înțelegeți și acceptați condițiile de utilizare prevăzute pe site și sunteți de acord să fiți obligați de aceștia. Dacă nu sunteți de acord cu condițiile de utilizare a site-ului web, vă rugăm să nu accesați site-ul sau niciun fel de pagini ale acestuia. Orice descriere, referințe sau linkuri către alte produse, publicații sau servicii nu constituie o aprobare, autorizare, sponsorizare sau afiliere cu MaiorArmy.ro cu privire la orice site conectat sau sponsorul acestuia, cu excepția cazului în care este specificat în mod expres de MaiorArmy.ro. Orice astfel de informații, produse sau site-uri nu au fost neapărat revizuite de MaiorArmy.ro și sunt furnizate sau întreținute de terți asupra cărora MaiorArmy.ro nu exercită niciun control. MaiorArmy.ro își declină în mod expres orice responsabilitate pentru conținut, acuratețea informațiilor și / sau calitatea produselor sau serviciilor furnizate de către aceste site-uri terțe sau promovate de acestea.