Toate categoriile Acțiuni BVB Acțiuni internaționale Analiză tehnică Cryptocurrency ETF-uri & Fonduri de investiții Imobiliare Interviuri Jurnal de investiții Mărfuri & Metale prețioase Mindset Obligațiuni & Titluri de stat

China anunță că va oferi ajutor umanitar Ucrainei, dar susține că în continuare “prietenia cu Rusia este solidă”, în contextul presiunilor internaționale pentru a denunța clar războiul din Ucraina.

China anunță că va oferi ajutor umanitar Ucrainei, dar susține că în continuare “prietenia cu Rusia este solidă”, în contextul presiunilor internaționale pentru a denunța clar războiul din Ucraina.

Anunțul a fost făcut de ministrul chinez de Externe, care a precizat că ajutoarele vor fi trimise prin intermediul Crucii Roșii a Chinei. Totuși, oficialul a precizat că “perspectivele de viitoare cooperări cu Rusia sunt foarte vaste”, iar “prietenia cu Moscova este încă solidă”.

Atât ajutorul, cât și precizările cu privire la relația cu Rusia au loc în condițiile în care până acum, guvernul Chinei nu a transmis o poziție oficială privind invadarea Ucrainei. La începutul acestei săptămâni, Ministerul de Externe Chinei a semnalat că țara sa este pregătită să lucreze cu comunitatea internațională pentru a media conflictul. Beijingul a mai transmis săptămâna trecută că “regretă” că s-a ajuns la acțiune militară și la pierderi de vieți omenești în rândul civililor.

Anunțul Chinei de a se alătura majorității statelor lumii în sprijinirea Ucrainei cu ajutor umanitar a venit la câteva ore după ce prim-ministrul Australiei, Scott Morrison, i-a cerut clar Chinei să denunțe ofensiva Rusiei.

Într-un lung discurs de politică externă la Sydney, Morrison a atras atenția Chinei privind retorica sa despre respectul pentru suveranitate și integritatea teritorială și i-a cerut să pună capăt “tăcerii sale înfricoșătoare”. “Depinde de China, în acest punct al istoriei, să demonstreze că afirmațiile sunt mai mult decât cuvinte. Nicio țară nu ar avea un impact mai mare asupra Rusiei decât China”, a mai afirmat Morrison, adăugând că este consternat de lipsa de acțiune a Chinei în legătură cu invazia.

Surse alternative: SkyNews, BBC.

Share:

NOUTĂȚI

BROKERI RECOMANDAȚI

Acest Buletin informativ are doar scop informativ și nu constituie, în mod explicit sau implicit, nicio furnizare de servicii sau produse de către MaiorArmy.ro. Investitorii ar trebui să stabilească singuri dacă un anumit serviciu sau produs este potrivit pentru nevoile lor de investiții sau ar trebui să solicite astfel de sfaturi profesionale pentru situația lor particulară. Tot conținutul este original și a fost cercetat și produs de MaiorArmy.ro , cu excepția cazului în care se prevede altfel. Nicio parte a conținutului nu poate fi reprodusă sub nicio formă sau menționată în nicio altă publicație, fără permisiunea expresă scrisă a MaiorArmy.ro. Toate declarațiile făcute cu privire la companii, titluri de valoare sau alte informații financiare conținute în conținutul sau articolele referitoare la MaiorArmy.ro sunt strict credințe și puncte de vedere deținute de MaiorArmy.ro și nu sunt aprobări ale vreunei companii sau titluri de valoare sau recomandări pentru cumpărarea sau vânzarea de titluri de valoare. Vizitând și / sau utilizând în orice alt mod site-ul web MaiorArmy.ro, indicați că înțelegeți și acceptați condițiile de utilizare prevăzute pe site și sunteți de acord să fiți obligați de aceștia. Dacă nu sunteți de acord cu condițiile de utilizare a site-ului web, vă rugăm să nu accesați site-ul sau niciun fel de pagini ale acestuia. Orice descriere, referințe sau linkuri către alte produse, publicații sau servicii nu constituie o aprobare, autorizare, sponsorizare sau afiliere cu MaiorArmy.ro cu privire la orice site conectat sau sponsorul acestuia, cu excepția cazului în care este specificat în mod expres de MaiorArmy.ro. Orice astfel de informații, produse sau site-uri nu au fost neapărat revizuite de MaiorArmy.ro și sunt furnizate sau întreținute de terți asupra cărora MaiorArmy.ro nu exercită niciun control. MaiorArmy.ro își declină în mod expres orice responsabilitate pentru conținut, acuratețea informațiilor și / sau calitatea produselor sau serviciilor furnizate de către aceste site-uri terțe sau promovate de acestea.