Toate categoriile Acțiuni BVB Acțiuni internaționale Analiză tehnică Cryptocurrency ETF-uri & Fonduri de investiții Imobiliare Interviuri Jurnal de investiții Mărfuri & Metale prețioase Mindset Obligațiuni & Titluri de stat

Daniel Dines (UiPath) cumpără 10% din RodBun, companie care şi-a majorat afacerile cu 56% în 2021 la 640 mil. lei, de la fondatorii companiei. Pregătire pentru listare la Bursa de la Bucureşti

Daniel Dines (UiPath) cumpără 10% din RodBun, companie care şi-a majorat afacerile cu 56% în 2021 la 640 mil. lei, de la fondatorii companiei. Pregătire pentru listare la Bursa de la Bucureşti

Daniel Dines, CEO şi cofondator al UiPath, a achiziţionat prin intermediul Ice Vulcan Properties, vehicul de investiţii pe care îl deţine, un pachet de 9,57% din RodBun, unul dintre cei mai importanţi jucători din sectorul agricol românesc, de la fondatorii companiei, Alexandru Iancu şi Daniel Munteanu. În urma tranzacţiei, a cărei valoare nu a fost dezvăluită, cei doi antreprenori rămân cu un pachet de 44,27% fiecare.

O participaţie suplimentară de 0,23% din acţiunile RodBun a fost achiziţionată, ca parte din aceeaşi tranzacţie, de Ionuţ Sas, VP Tax la UiPath la nivel global, potrivit unui comunicat de presă.

„Suntem bucuroşi să anunţăm prima noastră tranzacţie în sectorul agricol românesc prin investiţia în RodBun. Credem cu tărie că viitorul agriculturii se bazează pe cercetare, inovare, digitalizare şi sustenabilitate. Prin realizarea de investiţii inteligente în această direcţie, România are potenţialul de a deveni unul dintre jucătorii-cheie din Europa în sectorul agricol. RodBun este o companie unică pe piaţa locală, reprezentând unul dintre pionierii digitalizării agriculturii româneşti. Cunoaştem importanţa strategică a regiunii agricole a Mării Negre la nivel global, precum şi rolul vital al fermierilor în lumea de azi şi de mâine, mai ales în contextul încălzirii globale. Din acest motiv, am ales să investim într-o companie care are potenţialul de a contribui la realizarea unor sisteme alimentare mai reziliente şi eficiente, inclusiv în contexte de criză. Opţiunea pentru RodBun provine din dorinţa noastră de a sprijini activ planurile strategice ale antreprenorilor români de a deveni jucători regionali semnificativi”, spune Daniel Dines.

Cele mai recente date financiare de la MFP, cele de la final de 2021, arată afaceri de 640 mil. lei pentru RodBun şi un profit net de 38,5 mil. lei.

Parteneriatul dintre Ice Vulcan Properties Ltd şi RodBun ia în considerare şi o potenţială listare a companiei la Bursa de Valori Bucureşti. Pentru a îndeplini criteriile de guvernanţă corporativă impuse de piaţa de capital, RodBun va numi un Consiliu de Administraţie în cadrul căruia Ionuţ Sas va fi propus pentru o poziţie de membru iar Daniel Dines va fi invitat permanent. Prin intermediul Ice Vulcan Properties, Dines este acţionar şi la One United Properties.

„Rodbun împlineşte chiar în aceste zile douăzeci de ani de existenţă. Intrăm în acest parteneriat considerând că el asigură o sinteză între experienţa şi infrastructura noastră vastă pe piaţa agro din România, pe de o parte, şi viziunea globală a echipei lui Daniel Dines, bazată pe excelenţa în tehnologie, pe de altă parte. Ne uneşte interesul comun pentru cercetare şi inovaţie. Suntem convinşi, de altfel, că investiţiile în soluţiile tehnologice adaptate la noua realitate climatică vor deveni diferenţiatorul nostru în acest sector competitiv şi fragmentat. Aşteptăm cu nerăbdare să lucrăm împreună cu Daniel Dines şi Ionut Sas în procesul de transformare a RodBun într-un jucător regional semnificativ, care va influenţa decisiv sectorul agricol românesc”, spune Daniel Muntean, co-fondator al RodBun Grup S.A.

Compania deţine 4 fabrici de seminţe, exploataţii agricole pentru multiplicarea de sămânţă, bază genetică pentru culturile de porumb, floarea soarelui, grâu, lucernă, mazăre, soia, triticale, dar şi o reţea logistică extinsă– atât pentru transport şi depozitare de inputuri agricole, cât şi pentru depozitarea de cereale. RodBun operează un lanţ de 40 de magazine agricole destinate micului fermier tradiţional (sub brandul Fitofarmacia RodBun).

Compania distribuie inputuri agricole (seminţe, pesticide, îngrăşăminte), oferă consultanţă agricolă şi soluţii tehnologice complete şi asigură servicii de preluare a recoltei din câmp.

Tranzacţia a fost facilitată de firma de avocatură DLA Piper.

Share:

NOUTĂȚI

BROKERI RECOMANDAȚI

Acest Buletin informativ are doar scop informativ și nu constituie, în mod explicit sau implicit, nicio furnizare de servicii sau produse de către MaiorArmy.ro. Investitorii ar trebui să stabilească singuri dacă un anumit serviciu sau produs este potrivit pentru nevoile lor de investiții sau ar trebui să solicite astfel de sfaturi profesionale pentru situația lor particulară. Tot conținutul este original și a fost cercetat și produs de MaiorArmy.ro , cu excepția cazului în care se prevede altfel. Nicio parte a conținutului nu poate fi reprodusă sub nicio formă sau menționată în nicio altă publicație, fără permisiunea expresă scrisă a MaiorArmy.ro. Toate declarațiile făcute cu privire la companii, titluri de valoare sau alte informații financiare conținute în conținutul sau articolele referitoare la MaiorArmy.ro sunt strict credințe și puncte de vedere deținute de MaiorArmy.ro și nu sunt aprobări ale vreunei companii sau titluri de valoare sau recomandări pentru cumpărarea sau vânzarea de titluri de valoare. Vizitând și / sau utilizând în orice alt mod site-ul web MaiorArmy.ro, indicați că înțelegeți și acceptați condițiile de utilizare prevăzute pe site și sunteți de acord să fiți obligați de aceștia. Dacă nu sunteți de acord cu condițiile de utilizare a site-ului web, vă rugăm să nu accesați site-ul sau niciun fel de pagini ale acestuia. Orice descriere, referințe sau linkuri către alte produse, publicații sau servicii nu constituie o aprobare, autorizare, sponsorizare sau afiliere cu MaiorArmy.ro cu privire la orice site conectat sau sponsorul acestuia, cu excepția cazului în care este specificat în mod expres de MaiorArmy.ro. Orice astfel de informații, produse sau site-uri nu au fost neapărat revizuite de MaiorArmy.ro și sunt furnizate sau întreținute de terți asupra cărora MaiorArmy.ro nu exercită niciun control. MaiorArmy.ro își declină în mod expres orice responsabilitate pentru conținut, acuratețea informațiilor și / sau calitatea produselor sau serviciilor furnizate de către aceste site-uri terțe sau promovate de acestea.