Toate categoriile Acțiuni BVB Acțiuni internaționale Analiză tehnică Cryptocurrency ETF-uri & Fonduri de investiții Imobiliare Interviuri Jurnal de investiții Mărfuri & Metale prețioase Mindset Obligațiuni & Titluri de stat

Agricover, unul din cei mai importanți jucători din agribusiness-ul românesc, a angajat consultant, luând în calcul listarea prin IPO la Bursa de Valori București

Agricover, unul din cei mai importanți jucători din agribusiness-ul românesc, a angajat consultant, luând în calcul listarea prin IPO la Bursa de Valori București

Agricover, unul din cei mai importanți jucători din agribusiness-ul românesc, care a listat anul trecut la bursă obligațiuni în valoare de 40 milioane euro, a desemnat WOOD & Company Financial Services pentru a-i furniza consultanță, în vederea explorării oportunităților de a obține capital inclusiv, dar fără a se limita, printr-o potențială ofertă publică inițială de acțiuni în România, urmată de admiterea la tranzacționare a acțiunilor la Bursa de Valori București.

Conducerea societății subliniază că nu s-a luat nicio decizie cu privire la calea de finanțare preferată. O astfel de decizie va fi luată numai după evaluarea unui număr de criterii, incluzând condițiile de piață și feedback-ul primit din partea potențialilor investitori.

“În cazul în care, ulterior, ar urma să fie făcută o ofertă de valori mobiliare de către Societate, nicio decizie de investiție nu ar trebui luată sau fundamentată în baza acestui anunț, iar orice decizie de investiție cu privire la valorile mobiliare aleSocietății ar trebui să fie luată numai pe baza informațiilor conținute într-un prospect care, dacă va fi cazul, va fi făcut public de către Societate în viitor”, precizează compania.

Cu peste 1.000 de salariați, grupul Agricover derulează afaceri în valoare totală de peste 3,5 miliarde de lei și deservește un portofoliu de 9.200 de clienți fermieri, care exploatează peste 2,6 milioane de hectare de teren arabil la nivel național.

La sfârșitul anului 2021, în cadrul grupului lucrau 470 de angajați. Agricover Holding este deținută de Jabbar Kanani, cu o participație de 87,269% din capitalul social subscris și vărsat, alături de Banca Europeană pentru Reconstrucție și Dezvoltare (BERD), care deține 12,727% din acțiunile Agricover Holding, restul de 0,004% fiind deținut de acționari tip listă. Grupul Agricover a realizat în primul semestru venituri în valoare de 1,33 miliarde lei, cu 91,78% mai mari decât cele de 694,51 milioane lei din perioada similară a anului trecut.

„Creșterea a fost determinată atât de cantitățile mai mari vândute (predominant pentru produsele pentru nutriția culturilor ale diviziei Agricover Distribution), cât și de creșterea prețurilor”, spune compania în raportarea semestrială.

În același interval, costurile cu bunurile vândute au urcat cu 92,39%, la 1,26 miliarde lei, de la 657,40 milioane lei, astfel încât marja brută s-a dublat la 63,04 milioane lei, de la 31,22 milioane lei.

Aportul diviziei Agrifinance la grupul controlat de omul de afaceri Jabbar Kanani a suferit un declin de 6,63%, la 42,53 milioane lei, de la 45,55 milioane lei la S1 2021. În aceste condiții, compania a realizat un profit din activități continue de 55,07 milioane lei, în creștere cu 34,18% față de cel de 41,04 milioane lei din primele 6 luni ale anului trecut.

În iunie, compania a operat modificări la nivelul conducerii. Fostul președinte al Băncii Transilvania de acum 20 de ani, olandezul Robert Rekkers, a fost confirmat ca președinte al Consiliului de Administrație, iar ca director general a fost numit Serhan Hacisuleyman, având 23 de ani de experiență bancară.

La data de 30 iunie, compania avea active totale de 4,00 miliarde lei, în creștere cu 42,35% față de cele de 2,81 miliarde lei de la sfârșitul anului trecut. În același interval de raportare, datoriile totale curente au urcat cu 42,86%, la 2,20 miliarde lei, de la 1,54 miliarde lei, și datoriile totale pe termen lung s-au adâncit cu 71,92%, la 1,19 miliarde lei, de la 691,32 milioane lei.

Parte a respectivei structuri de îndatorare este cea mai mare emisiune de obligațiuni a unei companii antreprenoriale românești la BVB, în valoare de 40,00 milioane euro (AGV26E). Titlurile obligatare listate în primăvara trecută la Bursa de Valori București au scadența în anul 2026 și poartă o dobândă anuală fixă de 3,50%. Agricover s-a aflat în ultimele luni într-o frenezie a împrumuturilor și rostogolire a creditelor vechi.

La jumătatea lunii mai, compania a suplimentat un credit de la CEC Bank cu 50 milioane lei, la 120 milioane lei. Recent, Agricover Credit s-a împrumutat cu 10 milioane euro de la European Fund for Southeast Europe.

La începutul lunii iulie, Agricover Credit a suplimentat cu 50 de milioane de lei, la 240 de milioane de lei, un împrumut contractat în 2009 de la UniCredit Bank, pe care anterior l-a majorat cu 57 milioane de lei, la 190 milioane de lei. La jumătatea verii, compania s-a împrumutat cu 10 milioane de euro de la Banca Românească și a prelungit cu un an o linie de credit de 30 milioane de lei La începutul lunii august, Agricover Credit IFN a notificat piața asupra accesării unei finanțări de 20 milioane de euro de la Banca Europeană pentru Reconstrucție și Dezvoltare (BERD).

Câteva zile mai târziu, compania a suplimentat cu 50 de milioane de lei, la 250 de milioane de lei, un credit de la ING Bank Romania, semnat în martie 2013.

Sursa: Ziarul Bursa (bursa.ro)

Share:

NOUTĂȚI

BROKERI RECOMANDAȚI

Acest Buletin informativ are doar scop informativ și nu constituie, în mod explicit sau implicit, nicio furnizare de servicii sau produse de către MaiorArmy.ro. Investitorii ar trebui să stabilească singuri dacă un anumit serviciu sau produs este potrivit pentru nevoile lor de investiții sau ar trebui să solicite astfel de sfaturi profesionale pentru situația lor particulară. Tot conținutul este original și a fost cercetat și produs de MaiorArmy.ro , cu excepția cazului în care se prevede altfel. Nicio parte a conținutului nu poate fi reprodusă sub nicio formă sau menționată în nicio altă publicație, fără permisiunea expresă scrisă a MaiorArmy.ro. Toate declarațiile făcute cu privire la companii, titluri de valoare sau alte informații financiare conținute în conținutul sau articolele referitoare la MaiorArmy.ro sunt strict credințe și puncte de vedere deținute de MaiorArmy.ro și nu sunt aprobări ale vreunei companii sau titluri de valoare sau recomandări pentru cumpărarea sau vânzarea de titluri de valoare. Vizitând și / sau utilizând în orice alt mod site-ul web MaiorArmy.ro, indicați că înțelegeți și acceptați condițiile de utilizare prevăzute pe site și sunteți de acord să fiți obligați de aceștia. Dacă nu sunteți de acord cu condițiile de utilizare a site-ului web, vă rugăm să nu accesați site-ul sau niciun fel de pagini ale acestuia. Orice descriere, referințe sau linkuri către alte produse, publicații sau servicii nu constituie o aprobare, autorizare, sponsorizare sau afiliere cu MaiorArmy.ro cu privire la orice site conectat sau sponsorul acestuia, cu excepția cazului în care este specificat în mod expres de MaiorArmy.ro. Orice astfel de informații, produse sau site-uri nu au fost neapărat revizuite de MaiorArmy.ro și sunt furnizate sau întreținute de terți asupra cărora MaiorArmy.ro nu exercită niciun control. MaiorArmy.ro își declină în mod expres orice responsabilitate pentru conținut, acuratețea informațiilor și / sau calitatea produselor sau serviciilor furnizate de către aceste site-uri terțe sau promovate de acestea.