Toate categoriile Acțiuni BVB Acțiuni internaționale Analiză tehnică Cryptocurrency ETF-uri & Fonduri de investiții Imobiliare Interviuri Jurnal de investiții Mărfuri & Metale prețioase Mindset Obligațiuni & Titluri de stat

Producătorul de cabluri cu fibră optică Romcab Târgu-Mureş reia producţia după 2 săptămâni în care fabricile operate de companie s-au aflat în revizie capitală

Producătorul de cabluri cu fibră optică Romcab Târgu-Mureş reia producţia după 2 săptămâni în care fabricile operate de companie s-au aflat în revizie capitală

Producătorul de cabluri cu fibră optică Romcab Târgu-Mureş (simbol bursier MCAB), aflat în procedura insolvenţei din 2017, cu dreptul de administrare păstrat, a anunţat luni pe bursă că unităţile de producţie operate de companie şi-au reluat activitatea de exploatare.

“Perioada de revizie capitală anunţată prin raportul din 4 ianuarie, estimată iniţial la câteva săptămâni, a luat sfarsit, iar activitatea de producţie din ambele fabrici se desfasoara în parametri normali”, spun reprezentanţii Romcab.

Compania a intrat în insolvenţă la propria cerere la începutul anului 2017 şi a revenit pe 4 martie 2021 la tranzacţionare la Bursa de la Bucureşti, pe fondul confirmării planului de reorganizare depus şi asumat de Administratorul Special. La finalul săptămânii trecute, Romcab a anunţat că acţionarul majoritar Sadalbari a achitat întreaga datorie asumată prin programul de plăţi al planului său de reorganizare.

Planul a fost aprobat de Adunarea Creditorilor în data de 10 august 2021 şi confirmat de judecătorul sindic în data de 15 octombrie 2021. Romcab este unul dintre cei mai activi producători de cabluri de joasă tensiune, cu experienţă de peste 70 de ani şi vânzări în Europa Centrală, Europa de Est şi de Vest, pe pieţe precum Germania, Austria, Italia, Ungaria, Cehia, Slovacia, Bulgaria, România.

Conform unui clasament elaborat de compania britanică de cercetări Plimsoll, Romcab ocupă poziţia 102 în Europa din perspectiva cotei de piaţă. În 2021, acţiunile MCAB au marcat o creştere de 437%, pe fondul unor tranzacţii de 25 mil. lei, arată datele BVB.

Share:

NOUTĂȚI

BROKERI RECOMANDAȚI

Acest Buletin informativ are doar scop informativ și nu constituie, în mod explicit sau implicit, nicio furnizare de servicii sau produse de către MaiorArmy.ro. Investitorii ar trebui să stabilească singuri dacă un anumit serviciu sau produs este potrivit pentru nevoile lor de investiții sau ar trebui să solicite astfel de sfaturi profesionale pentru situația lor particulară. Tot conținutul este original și a fost cercetat și produs de MaiorArmy.ro , cu excepția cazului în care se prevede altfel. Nicio parte a conținutului nu poate fi reprodusă sub nicio formă sau menționată în nicio altă publicație, fără permisiunea expresă scrisă a MaiorArmy.ro. Toate declarațiile făcute cu privire la companii, titluri de valoare sau alte informații financiare conținute în conținutul sau articolele referitoare la MaiorArmy.ro sunt strict credințe și puncte de vedere deținute de MaiorArmy.ro și nu sunt aprobări ale vreunei companii sau titluri de valoare sau recomandări pentru cumpărarea sau vânzarea de titluri de valoare. Vizitând și / sau utilizând în orice alt mod site-ul web MaiorArmy.ro, indicați că înțelegeți și acceptați condițiile de utilizare prevăzute pe site și sunteți de acord să fiți obligați de aceștia. Dacă nu sunteți de acord cu condițiile de utilizare a site-ului web, vă rugăm să nu accesați site-ul sau niciun fel de pagini ale acestuia. Orice descriere, referințe sau linkuri către alte produse, publicații sau servicii nu constituie o aprobare, autorizare, sponsorizare sau afiliere cu MaiorArmy.ro cu privire la orice site conectat sau sponsorul acestuia, cu excepția cazului în care este specificat în mod expres de MaiorArmy.ro. Orice astfel de informații, produse sau site-uri nu au fost neapărat revizuite de MaiorArmy.ro și sunt furnizate sau întreținute de terți asupra cărora MaiorArmy.ro nu exercită niciun control. MaiorArmy.ro își declină în mod expres orice responsabilitate pentru conținut, acuratețea informațiilor și / sau calitatea produselor sau serviciilor furnizate de către aceste site-uri terțe sau promovate de acestea.