Toate categoriile Acțiuni BVB Acțiuni internaționale Analiză tehnică Cryptocurrency ETF-uri & Fonduri de investiții Imobiliare Interviuri Jurnal de investiții Mărfuri & Metale prețioase Mindset Obligațiuni & Titluri de stat

S-a adoptat proiectul de lege privind reținerea la sursă a impozitului pe câștigurile bursiere

S-a adoptat proiectul de lege privind reținerea la sursă a impozitului pe câștigurile bursiere

Impozitul de 1-3% pe profiturile marcate la bursă, proiect mai vechi al Bursei de Valori București și Asociației Administratorilor de Fonduri și preluat în inițiativă legislativă de deputatul Sebastian Burduja, a fost adoptat acum de Camera Deputaților, for decizional.

De ce este important: Actul normativ este în măsură să stimuleze participarea românilor pe piața de bursieră, categoria investitorilor de retail fiind puțin dezvoltată în România. În plus, legea micșorează interacțiunea cu Fiscul a investitorilor persoane fizice, element invocat frecvent ca inconvenient de ordin birocratic de către micii investitori. Modificarea legislativă, care prevede reducerea interacțiunilor cu Fiscul a investitorilor de portofoliu, a trecut acum de Parlament. Camera Deputaților a acordat un vot favorabil după ce, la începutul lunii februarie, Senatul adoptase proiectul de lege privind reținerea la sursă a impozitului pentru veniturilor obținute pe bursă și reducerea acestuia la 1% pentru deținerile mai mari de 1 an și la 3% pentru tranzacții cu deținere mai mici de 1 an.

Plecat în procesul legislativ în luna octombrie a anului trecut ca inițiativă a unui grup de 50 de parlamentari din care cel mai vizibil a fost deputatul PNL Sebastian Burduja, proiectul de modificare a legii 227/2015 a Codului Fiscal încheie acum parcursul din forul legislativ și pleacă spre promulgare la președintele Klaus Iohannis.

Directorul general al Bursei de Valori București (BVB), Adrian Tănase, a spus că noile prevederi reprezintă o metodă de a diminua interacțiunea cu Fiscul. “Să facă viața ușoară investitorilor”, a precizat el. Potrivit unuia dintre inițiatori, deputatul PNL Sebastian Burduja, legea are potențialul de a crește baza de investitori din România. “Credem că atât adoptarea impozitării diferențiate a profiturilor, cât și reținerea la sursă a impozitelor generate de câștigurile de capital, vor avea un impact major asupra dezvoltării Bursei românești. Ne apropiem astfel tot mai mult de investitori și îi stimulăm să investească în companiile locale listate pentru că astfel crește capacitatea de finanțare a acestora”, a declarat, la rândul său, președintele BVB, Radu Hanga.

Comisia pentru buget, finanțe și bănci a Camerei Deputaților avizase favorabil proiectul de lege pe 7 aprilie, membrii acesteia hotărând cu majoritate ca trimiterea în plen în forma adoptată de Senat. Acolo, în raportul comisiei sesizate pe fond, la începutul anului fusesereră adăugate 21 de amendamente.Cel mai important dintre acestea este acela că legea va avea aplicabilitate de la 1 ianuarie 2023, lăsând astfel sub incidența vechilor prevederi anul 2022 în care câștigurile sunt compensate de pierderi și apoi declarate de investitori către administrația fiscală.

Conform actului normativ – de mai mult timp vizat, la cererea pieței de Bursa de Valori București și care a avut un vârf de lance în Asociația Administratorilor de Fonduri (AAF) – determinarea câștigului sau a pierderii cu instrumentele financiare se face de către intermediar, urmând ca tot acestuia să-i revină obligația pentru calcularea și reținerea la sursă a impozitului la încheierea fiecărui transfer sau operațiune.

Un amendament delimitează strict la 365 de zile termenul de deținere de la care un instrument financiar vândut cu profit are câștigul impus la 1% sau la 3%. Senatorii din Comisia pentru buget, finanțe, activitate bancară și piața de capital mai aduseseră amendamente care aduc clarificări în special în problema marcării câștigurilor pe poziții de instrumente derivate, a obligațiilor aferente intermediarilor care oferă aceste produse, dar și despre asimilarea la venituri bursiere a dividendelor și dobânzilor sau acordarea codului fiscal persoanelor fizice nerezidente care tranzacționează prin intermediari activi în România.

Share:

NOUTĂȚI

BROKERI RECOMANDAȚI

Acest Buletin informativ are doar scop informativ și nu constituie, în mod explicit sau implicit, nicio furnizare de servicii sau produse de către MaiorArmy.ro. Investitorii ar trebui să stabilească singuri dacă un anumit serviciu sau produs este potrivit pentru nevoile lor de investiții sau ar trebui să solicite astfel de sfaturi profesionale pentru situația lor particulară. Tot conținutul este original și a fost cercetat și produs de MaiorArmy.ro , cu excepția cazului în care se prevede altfel. Nicio parte a conținutului nu poate fi reprodusă sub nicio formă sau menționată în nicio altă publicație, fără permisiunea expresă scrisă a MaiorArmy.ro. Toate declarațiile făcute cu privire la companii, titluri de valoare sau alte informații financiare conținute în conținutul sau articolele referitoare la MaiorArmy.ro sunt strict credințe și puncte de vedere deținute de MaiorArmy.ro și nu sunt aprobări ale vreunei companii sau titluri de valoare sau recomandări pentru cumpărarea sau vânzarea de titluri de valoare. Vizitând și / sau utilizând în orice alt mod site-ul web MaiorArmy.ro, indicați că înțelegeți și acceptați condițiile de utilizare prevăzute pe site și sunteți de acord să fiți obligați de aceștia. Dacă nu sunteți de acord cu condițiile de utilizare a site-ului web, vă rugăm să nu accesați site-ul sau niciun fel de pagini ale acestuia. Orice descriere, referințe sau linkuri către alte produse, publicații sau servicii nu constituie o aprobare, autorizare, sponsorizare sau afiliere cu MaiorArmy.ro cu privire la orice site conectat sau sponsorul acestuia, cu excepția cazului în care este specificat în mod expres de MaiorArmy.ro. Orice astfel de informații, produse sau site-uri nu au fost neapărat revizuite de MaiorArmy.ro și sunt furnizate sau întreținute de terți asupra cărora MaiorArmy.ro nu exercită niciun control. MaiorArmy.ro își declină în mod expres orice responsabilitate pentru conținut, acuratețea informațiilor și / sau calitatea produselor sau serviciilor furnizate de către aceste site-uri terțe sau promovate de acestea.