Toate categoriile Acțiuni BVB Acțiuni internaționale Analiză tehnică Cryptocurrency ETF-uri & Fonduri de investiții Imobiliare Interviuri Jurnal de investiții Mărfuri & Metale prețioase Mindset Obligațiuni & Titluri de stat

Tensiunile SUA-China ating industria producătorilor de cipuri într-un moment sensibil – scenarii posibile

Tensiunile SUA-China ating industria producătorilor de cipuri într-un moment sensibil – scenarii posibile

„Vremurile foarte bune, cu profituri mari pentru industria producătorilor de cipuri, au apus odată cu încetinirea cererii, creșterea costurilor și tensiunile geopolitice dintre SUA și China. Scăderile din domeniu influențează destul de pronunțat indicii bursei americane. Indicele S&P500 a pierdut 24% anul acesta. Sectorul cipurilor este marcat de volatilitate, dar, în timp, se estimează o eventuală corecție pozitivă a tendinței actuale”, arată Claudiu Cazacu, Consulting Strategist în cadrul XTB România.

Industria producătorilor de cipuri, la fel ca cea a echipamentelor pentru fabricarea cipurilor, are un profil cu un puternic caracter ciclic. Vremurile foarte bune, cu profituri excepționale sunt, acum, în urmă.

Cererea a încetinit, iar costurile au crescut. Valul care a ridicat apetitul pentru lucrul de acasă, pentru investiții masive în condiții de finanțare foarte accesibilă sau pentru echipamente din industria criptoactivelor, a încetinit, la rândul său, trecând chiar în marșarier.

Noul mod de funcționare al rețelei Ethereum consumă o fracțiune modică de energie și face inutile o serie de echipamente fizice.

Scăderi pronunțate la bursă pentru „marii jucători” din domeniu

Indicele PHLX Semiconductor Sector, care cuprinde 30 de nume din domeniu listate la bursa din SUA, a avansat în 2021 cu 41,2%, dar a pierdut anul acesta 42,7% (până la închiderea zilei de luni).

Deși trendul era deja bine instalat, AMD a răscolit săptămâna trecută sectorul atunci când a oferit un avertisment referitor la veniturile sale, dând vina pe o slăbire neașteptat de pronunțată a pieței calculatoarelor desktop.

Joi, în tranzacționarea `after-hours” de după închiderea sesiunii obișnuite, acțiunile pierdeau 4%, dar informația nu rămăsese fără ecou.

Nvidia și Intel aveau amândouă scăderi de peste 2%.

De joi la închidere până luni, în doar 2 sesiuni, Intel a pierut 7,28%, iar Nvidia 11,1%.

Acțiunile Nvidia au pierdut 65% din vârful record din noiembrie anul trecut, cu euforia zdrobită de ascensiunea dobânzilor, comprimarea apetitului pentru criptoactive și sentimentul reținut din sectorul IT în general, unde companii fanion au anunțat înghețări sau chiar reduceri de personal.

Intel se afla în defensivă față de AMD deja de peste 1 an, însă mișcările recente sunt larg distribuite și depășesc cadrul competiției dintre cei doi producători pe tema celor mai performante procesoare relativ la energie și preț.

AMD va raporta rezultatele financiare pentru trimestrul al treilea pe 1 noiembrie, Intel pe 27 octombrie și Nvidia pe 16 noiembrie.

Investitorii au fost nevoiți să își recalibreze așteptările și raportările vor da tonul pentru tendințele următoare.

Tensiunile SUA-China, un factor de risc deloc neglijabil

Peste un orizont deja destul de închis și apăsat, grevat de probleme macro dar și de circumstanțe specifice, apasă și noile reguli, care impun companiilor care exportă anumite produse sensibile  din domeniul semiconductorilor către China obligația de a obține o licență pentru a continua aceste exporturi.

Regula se aplică și companiilor străine care utilizează echipamente americane.

Deși ASML este cel mai mare producător pentru echipamentele care dotează fabricile de cipuri de ultimă generație, SUA este importantă pentru întregul sector, având companii precum LAM Research, Applied Materials și KLA, care produc alte instrumente hardware și software necesare în producția cipurilor.

LAM a pierdut 11,8%, sau aproximativ 5,5 mld. de dolari din valoarea de piață (capitalizare), KLA 8,6% sau aproximativ 3,5 mld. de dolari din capitalizare și Applied Materials 10,1% sau 7,3 mld de dolari din capitalizare, vineri și luni, cumulat.

Efectul sancțiunilor s-a simțit și peste Pacific, acțiunile din China suferind deprecieri luni, de la 3% pentru SMIC, cel mai mare producător de cipuri chinez, la 9% pentru Hua Hong Semiconductors și 20% pentru Shanghai Fudan Microelectronics.

Companiile sud-coreene SK Hynix și Samsung s-au arătat îngrijorate de perspectiva limitării producției de cipuri avansate în China, deși în primă fază efectele vor fi reduse.

Până în aprilie anul viitor, producția de cipuri avansate destinate livrării în afara Chinei sunt exceptate de la restricții.

Autoritățile americane sunt preocupate de producția de componente avansate care pot fi utilizate în crearea de super-computere, cu utilizări în sfera inteligenței artificiale sau a tehnologiilor militare de ultimă generație.

Sunt vizate memorii DRAM de 18 nm sau mai avansate, tranzistori de 16 nm sau mai performanți ori memorii flash NAND cu cel puțin 128 de straturi, se mai arată în analiza casei de brokeraj pe burse internaționale XTB România.

Măsurile se adaugă fondului tensiunilor în creștere din zona Asiei și, în special, a Taiwan-ului, și completează restricții și sancțiuni anterioare precum cele impuse Huawei în domeniul telecomunicațiilor.

Scăderi semnificative și pentru indicii bursei americane

Indicele bursei americane Nasdaq a închis luni la un minim al ultimilor doi ani, cu pierderi de 32%, tras semnificativ în jos de sectorul cipurilor.

Indicele S&P500 a pierdut 24% anul acesta. Sesiunea de luni a înregistrat volume de tranzacționare mai reduse, efect și al „Zilei lui Columb”, o zi de sărbătoare în SUA.

Pentru lunile următoare, riscul asupra sectorului semiconductorilor, la nivel de producători și de echipamente pentru fabricarea acestora, pare a se menține descendent.

În mod agregat, acest scenariu ține seama de continuarea probabilă a factorilor care au impus declinul înregistrat deja în ultimele 3 trimestre, alături de teama de recesiune în SUA și încetinire severă și în alte piețe cheie.

La acestea se adaugă și o alterare a sentimentului investitorilor vis-a-vis de segment, în condițiile sancțiunilor impuse de SUA.

Totuși, o nouă rundă de deprecieri consistente ar putea readuce evaluările de piață într-o dimensiune diferită de supraevaluarea pronunțată a anului trecut, setând pre-condițiile pentru o eventuală corecție pozitivă a tendinței actuale, este concluzia analistului XTB România.

Despre XTB:

Cu aproape 20 de ani de experiență în piețele financiare, XTB este, în prezent, unul dintre cei mai mari brokeri de instrumente derivate din lume și o companie completă de investiții listată pe Bursa de la Varșovia. XTB Group include companii reglementate de cele mai mari autorități de supraveghere din lume, inclusiv FCA, CySEC și KNF. XTB este o companie tip fintech bazată pe încredere, tehnologie și suport de excepție oferit clienților. Din 2004, XTB Group s-a extins pe 12 piețe importante din Europa, America Latină și Asia, atrăgând peste 500.000 de investitori individuali. În 2021, XTB Group a primit licențe pentru a opera în Emiratele Arabe Unite și Africa de Sud. Cu platforme dezvoltate in-house și premiate la nivel global (xStation și xStation Mobile), XTB Group oferă peste 5.400 de instrumente, inclusiv acțiuni cu deținere, ETF-uri cu deținere și CFD-uri pe valută, indici, mărfuri, acțiuni, ETF-uri și criptomonede. În plus, prin X-Open Hub, XTB oferă tehnologii de vârf pentru instituțiile financiare din întreaga lume. Pentru informații suplimentare, puteți accesa www.xtb.com/ro

Avertisment cu privire la riscuri:

Orice opinii, cercetări, analize, preţuri sau alte informaţii oferite cu titlul de comentarii generale de piaţă nu reprezintă sfaturi de investiţii. XTB nu este răspunzător pentru orice pierdere sau pagubă incluzând şi fără limitare la, orice pierdere sau câştig care poate lua naştere direct sau indirect din utilizarea sau bazarea pe astfel de informaţii. Vă aducem la cunoştinţă că informaţiile sau cercetările bazate pe date istorice nu garantează viitoare performanţe sau rezultate. 81% din conturile investitorilor de retail pierd bani atunci când tranzacționează CFD-uri cu acest furnizor. Ar trebui să luați în considerare dacă vă puteți permite să vă asumați riscul ridicat de a vă pierde banii.

Puteti investi la bursa prin platformele:

Recomandare: Nu uitati sa aveti un portofoliu diversificat pentru a fi protejat in caz de situatii mai putin placute in cazul unora dintre investitiile din portofoliu!

binance-banner-1024x127.jpg


Disclaimer: Nu sunt un analist financiar, consultant si nici broker. Iti voi oferii ajutorul prin prisma experientei personale pe portofoliul propriu de investitor si nu de povestitor. Ceea ce vei decide sa faci in urma discutiei cu mine, este strict responsabilitatea ta. In momentul in care vei lua decizia sa investesti, iti voi recomanda si o lista de brokeri autorizati cu care vei putea discuta si incepe deschiderea contului de tranzactionare.

Share:

NOUTĂȚI

BROKERI RECOMANDAȚI

Acest Buletin informativ are doar scop informativ și nu constituie, în mod explicit sau implicit, nicio furnizare de servicii sau produse de către MaiorArmy.ro. Investitorii ar trebui să stabilească singuri dacă un anumit serviciu sau produs este potrivit pentru nevoile lor de investiții sau ar trebui să solicite astfel de sfaturi profesionale pentru situația lor particulară. Tot conținutul este original și a fost cercetat și produs de MaiorArmy.ro , cu excepția cazului în care se prevede altfel. Nicio parte a conținutului nu poate fi reprodusă sub nicio formă sau menționată în nicio altă publicație, fără permisiunea expresă scrisă a MaiorArmy.ro. Toate declarațiile făcute cu privire la companii, titluri de valoare sau alte informații financiare conținute în conținutul sau articolele referitoare la MaiorArmy.ro sunt strict credințe și puncte de vedere deținute de MaiorArmy.ro și nu sunt aprobări ale vreunei companii sau titluri de valoare sau recomandări pentru cumpărarea sau vânzarea de titluri de valoare. Vizitând și / sau utilizând în orice alt mod site-ul web MaiorArmy.ro, indicați că înțelegeți și acceptați condițiile de utilizare prevăzute pe site și sunteți de acord să fiți obligați de aceștia. Dacă nu sunteți de acord cu condițiile de utilizare a site-ului web, vă rugăm să nu accesați site-ul sau niciun fel de pagini ale acestuia. Orice descriere, referințe sau linkuri către alte produse, publicații sau servicii nu constituie o aprobare, autorizare, sponsorizare sau afiliere cu MaiorArmy.ro cu privire la orice site conectat sau sponsorul acestuia, cu excepția cazului în care este specificat în mod expres de MaiorArmy.ro. Orice astfel de informații, produse sau site-uri nu au fost neapărat revizuite de MaiorArmy.ro și sunt furnizate sau întreținute de terți asupra cărora MaiorArmy.ro nu exercită niciun control. MaiorArmy.ro își declină în mod expres orice responsabilitate pentru conținut, acuratețea informațiilor și / sau calitatea produselor sau serviciilor furnizate de către aceste site-uri terțe sau promovate de acestea.